Fumătorii înrăiţi tind să îi invidieze pe fumătorii ocazionali. Noi toţi am întâlnit aceşti indivizi: « Of, pot rezista o săptămână întragă fără ţigări, chiar nu mă deranjează. » « Doamne, cât aş vrea să fiu şi eu aşa! » - ne gândim. Ştiu că pare greu de crezut, dar nici un fumător nu e încântat că este fumător. Nu uita niciodată:
· Nici un fumător n-a hotărât să devină fumător – ocazional sau nu; prin urmare:
· Toţi fumătorii se cred nişte proşti; prin urmare:
· Toţi fumătorii trebuie să se mintă pe ei înşişi şi să-i mintă pe ceilalţi, în încercarea iluzorie de a-şi justifica prostia.
Pe vremuri eram un jucător de baschet fanatic. Mă făleam că joc foarte des şi doream să joc şi mai mult. De ce se fălesc fumătorii cu cât de puţin fumează? Dacă acesta e adevăratul criteriu, atunci corolarul este să nu mai fumezi deloc!
Dacă ţi-aş spune: « Ştii, pot să nu mănânc morcovi o săptămână întreagă, nu mi-e greu deloc », ai crede că am luat-o razna. Dacă îmi plac, de ce să nu mănânc morcovi o săptămână? Iar dacă nu-mi plac, de ce să fac o asemenea declaraţie? Prin urmare, când un fumător declară ceva de genul: « Pot să nu fumez o săptămână întreagă, nu mi-e greu deloc », el încearcă să se convingă şi pe el, şi pe tine că fumatul, în cazul lui, nu e o problemă. Dar dacă n-ar fi o problemă, n-ar fi nevoie să facă declaraţia cu pricina. Ceea ce spune el de fapt este: « Am reuşit să supravieţuiesc o săptămână întreagă fără să fumez. » Ca orice fumător, spera ca după aceea să poată supravieţui fără ţigară o viaţă întreagă. Dar n-a putut supravieţui decât o săptămână – şi gândeşte-te cât de preţioasă a fost ţigara fumată după ce s-a simţit privat de nicotină o săptămână întreagă!
Iată de ce fumătorii ocazionali sunt dependenţi într-un mod mai eficace decât marii fumători. Nu numai că, în cazul lor, iluzia plăcerii e mai mare, dar motivaţia de a se lăsa e mai slabă căci cheltuiesc mai puţini bani şi nu sunt atât de vulnerabili la riscurile pentru sănătate.
Nu uita, singura plăcere pe care o obţin fumătorii este alinarea suferinţei produse de abstinenţă şi, aşa cum am explicat, chiar şi această plăcere e iluzorie. Imaginează-ţi micul monstru al nicotinei din interiorul corpului tău ca pe o mâncărime permanentă, dar atât de uşoară încât în cea mai mare parte a timpului nici măcar n-o percepi.
Când ai o mâncărime continuă, tendinţa naturală e să te scarpini. Şi pentru că organismul devine tot mai imun la nicotină, tendinţa naturală e să fumezi ţigară de la ţigară.
Există trei factori principali care-I împiedică pe fumători să fumeze ţigară de la ţigară:
1. BANII. Foarte mulţi nu-şi pot permite.
2. SĂNĂTATEA. Ca să ne alinăm suferinţa abstinenţei, suntem nevoiţi să luăm o otravă. Rezistenţa la această otravă variază în funcţie de persoană, de moment şi de împrejurările vieţii. Lucrul acesta acţionează ca o frână naturală.
3. DISCIPLINA. Aceasta e impusă de societate, de slujba fumătorului, de prieteni şi rude sau de fumătorul însuşi, torturat de gândurile negre care-i trec prin minte.
În ce mă priveşte, consideram faptul că fumam ţigară de la ţigară o slăbiciune. Nu puteam înţelege cum reuşeau prietenii mei să-şi limiteze doza la 10, 15 sau 20 de ţigări pe zi. Ştiam că sunt o persoană cu voinţă de fier. Nu mi-a trecut prin cap că majoritatea fumătorilor sunt incapabili să fumeze ţigară de la ţigară – pentru că ai nevoie de nişte plămâni foarte viguroşi ca s-o faci. Unii dintre acei fumători de cinci ţigări pe zi, pe care de obicei marii fumători îi invidiază, fumează cinci pe zi deoarece constituţia lor fizică nu le permite mai mult sau pentru că n-au bani să fumeze mai mult, sau pentru că slujba, societatea ori dezgustul pentru propria dependenţă nu le permite să fumeze mai mult.
Poate că e bine, o dată ajunşi aici, să dăm câteva definiţii.
NEFUMĂTORUL. Cineva care n-a căzut niciodată în capcană, dar nu trebuie să se umfle în pene. Este nefumător doar prin graţia lui Dumnezeu. Toţi fumătorii au fost convinşi la început că nu vor deveni niciodată dependenţi, iar unii nefumători continuă să încerce, din când în când, să fumeze o ţigară.
FUMĂTORUL OCAZIONAL. Există două categorii de bază de asemenea fumători:
1. Fumătorii care au căzut în capcană, dar nu-şi dau seama. Nu invidia astfel de fumători. Nu fac decât să guste câte puţin nectar la doi paşi de gura plantei carnivore şi, foarte probabil, vor deveni în curând mari fumători. Reţine: toţi alcoolicii au început prin a fi băutori ocazionali – şi la fel au fost la început toţi fumătorii.
2. Fumătorii care au fost mai înainte mari fumători şi care cred că nu se pot lăsa. Aceştia sunt cei mai jalnici dintre toţi. Se împart în mai multe categorii – fiecare cu caracteristicile ei:
· FUMĂTORUL DE CINCI ŢIGĂRI PE ZI. Dacă îi place ţigara, de ce fumează doar cinci pe zi? Dacă îi e indiferent că fumează sau nu, de ce o mai face? Fumătorul de cinci pe zi îşi alină zilnic suferinţa abstinenţei timp de circa o oră. În restul timpului, deşi nu-şi dă seama, se dă cu capul de pereţi – şi face asta cam toată viaţa. Fumează doar cinci pe zi pentru că nu-şi pune în pericol sănătatea. E uşor să convingi un mare fumător că nu-i place ţigara, dar ia încearcă să convingi un fumător ocazional! Oricine a făcut tentativa de a reduce numărul de ţigări ştie că este tortura supremă, care te va menţine, aproape sigur, dependent de ţigară tot restul vieţii.
· FUMĂTORUL DE DIMINEAŢĂ SAU DE SEARĂ. Se pedepseşte suferind chinul abstinenţei jumătate de zi, ca să-şi aline chinul în jumătatea cealaltă. Din nou, întreabă-l de ce, dacă îi place ţigara, nu fumează toată ziua, sau, dacă nu-i place, de ce mai fumează.
· FUMĂTORUL « ŞASE LUNI DA, ŞASE LUNI NU ». (Sau: « Pot să mă las când vreau. Am făcut-o de o mie de ori. ») Dacă îi place să fumeze, de ce se opreşte şase luni? Dacă nu-i place, de ce se apucă din nou? În realitate, încă e dependent! Deşi scapă de adicţia fizică, rămâne cu problema principală – spălarea creierului. Speră de fiecare dată că se va lăsa de-a binelea, dar recade curând în capcană. Mulţi fumători îi invidiază pe aceşti oameni. Îşi spun: « Ce fericire să poţi controla lucrurile aşa, să fumezi când vrei, să te laşi când vrei! » Ceea ce nu văd ei este că fumătorii de acest gen nu controlează nimic. Când fumează, doresc să nu fumeze. Se străduiesc să se lase, după care se simt din nou frustraţi, cad iar în capcană, apoi doresc să n-o fi făcut. Se află în cea mai rea dintre lumi. Când sunt fumători, doresc să nu fie; când sunt nefumători, doresc să poată fuma. Şi dacă ne gândim bine, acelaşi lucru e valabil de-a lungul întregii vieţi de fumător. Când ni se permite să fumăm, fie ni se pare de la sine înţeles, fie ne dorim să nu ni se fi permis. Numai când nu putem fuma devin ţigările într-adevăr preţioase. Iată cumplita dilemă a fumătorilor. Nu pot câştiga niciodată, căci sunt obsedaţi de un mit, de o iluzie. Există un singur mod de a câştiga: să nu mai fumezi şi totodată să nu te mai iluzionezi.
· FUMĂTORUL « EU FUMEZ DOAR LA OCAZII SPECIALE ». Da, la început toţi facem aşa, dar e uluitor cât de rapid creşte numărul de ocazii şi cum, înainte să ne dăm seama, fumăm în toate ocaziile!
· FUMĂTORUL « M-AM LĂSAT, DAR DIN CÂND ÎN CÂND FUMEZ O ŢIGARĂ ». Într-un fel, aceştia sunt fumătorii cei mai jalnici dintre toţi. Fie trec prin viaţă simţindu-se frustraţi, fie, mai des, ţigara ocazională se înmulţeşte. Se află pe o pantă alunecoasă care duce într-o singură direcţie – ÎN JOS. Mai devreme sau mai târziu redevin mari fumători. Recad în aceeaşi capcană în care căzuseră la început.
